Pero Kvesić, autorul filmului, a început să fumeze într-un stadiu relativ târziu al vieții, când urma să împlinească vârsta de 30 de ani. Astăzi, plămânii lui  sunt funcționali doar în procent de 20%. Capacitatea pulmonară redusă este evidentă cu fiecare respirație, ceea ce îi influențează semnificativ viața de zi  cu zi. Deși filmul se referă frecvent la moarte, autorul, așa cum sugerează titlul (Cât timp respir, sper), vorbește de fapt, despre viață. Împletind viața de zi cu zi, cititul și moartea, autorul vorbește despre pierderea puterii și despre puterea de a face față pierderii. O experiență subiectivă, imersivă, văzută prin ochii protagonistului suferind, „Dum Spiro Spero” folosește un umor sec, întunecat, cu ajutorul căruia Balcanicii abordează ideea morții sau a bolii înfricoșătoare. Kvesić – un exemplu de perseverență în menținerea demnității și autodeterminării – își prezintă prin respirații șuierate și progresul lent prin casă, viața lui tot mai îngustă.