Limba: cehă | Subtitrare: HR, EN, CZ, SK, RO, HU, GE
Q&A cu Luiza Spiridon și Peter Grosspersky. Luiza Spiridon(n. 1990) este pasionată de miracolul naturii, de interconexiunile dintre plante, insecte și apoi restul vițuitoarelor, inclusiv noi, oamenii; crede în nevoia de abordări durabile, drept pentru care a studiat arhitectură și horticultură, un master în peisagistică, iar în prezent lucrează cu două birouri și se implică în cât de multe proiecte cu impact ecologic posibil. Peter Grosspersky (n. 1961), născut la Stuttgart, relocat în Zurich, iar apoi, majoritatea vieții sale, la Londra, locuiește de 5 ani în Oradea. A studiat ‘garden design’ și a lucrat în acest domeniu în Londra, iar acum încearcă să aducă și în comunitatea locală bunele practici pe care le-a dobândit în timp. E preocupat de permacultură, de grădinărit sustenabil, și, recent, de fascinanta lume a polenizatorilor. A inițiat și o serie de ateliere practice de grădinărit la MA hub.
Prin participarea la evenimentele KineDok, vizitatorul își dă acordul pentru a fi fotografiat și înregistrat audio-vizual în scopuri promoționale ale proiectului.
Albinele sunt printre cele mai importante creaturi de pe Pământ, și totuși se află în constant pericol de dispariție. Prin prisma lor, documentarul „Totul se termină cu bine” propune o meditație ecologică asupra umanității actuale și a modului în care aceasta intervine în natură.
ma.arts.lab@gmail.com
0741518261
mahub.ro
MA hub Oradea
Str. Ion C. Brătianu, nr. 58A 410051 OradeaAbonează-te la newsletter pentru a fi la curent cu programul proiecțiilor, evenimentelor și dezbaterilor KineDok.
Sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal.