Descoperă documentarele creative din selecția KineDok – ediția a 11-a

Ne bucurăm să dezvăluim noul catalog de documentare creative KineDok, disponibil deja pentru proiecții în spații alternative din toată țara. Selecția ediției este una extinsă și cuprinde 17 filme și două experiențe VR imersive. Pe lângă cele 10 documentare recente din țările participante – Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croația și România – partenerii locali pot proiecta și un program de filme de patrimoniu curatoriat de Adina Brădeanu, un film de arhivă din Cehia și un Focus Danemarca.

Selecția din acest an reunește filme care explorează trecutul pentru a înțelege mai bine prezentul, urmăresc transformări personale intime și dau glas comunităților aflate în pragul schimbării.

„Noua colecție de filme KineDok este, fără îndoială, una dintre cele mai bune pe care le-am curatoriat până acum. Împreună cu partenerii noștri internaționali, am avut ocazia să alcătuim un catalog puternic de filme documentare – titluri care au câștigat premii la festivaluri internaționale, surprinzând totodată publicul prin îndrăzneala lor formală și tematică.

Veți descoperi filme care extind limitele documentarului – de la un film dinamic compus în întregime din fotografii (Nu sunt tot ce-aș vrea să fiu), la o animație despre sălbaticii ani '90 (Albastru Pelikan). Poveștile KineDok vă vor duce în Bhutan, unde oamenii își măsoară fericirea (Agentul fericirii), în lumea ascunsă a brazilienilor care nu renunță la nevoia lor de a se exprima (Balomania) sau într-o comunitate de femei de pe o insulă croată (Pământul pe care stăm). Credem că publicul se va îndrăgosti de ele așa cum am făcut-o și noi”, spune Ivana Formanová, manager KineDok Internațional, Institute of Documentary Film, Cehia.

Printre localitățile din România unde ne vom întâlni în lunile următoare se numără Arad, Bârlad, Bistrița, Botoșani, Brașov, București, Cincu, Cluj-Napoca, Galați, Onești, Oradea, Petroșani, Reșița, Roșia Montană, Sibiu, SuceavaTârgu Neamț și Timișoara, iar lista este deschisă. Dacă doriți să organizați evenimente KineDok la voi în oraș, ne puteți scrie la kinedok@oneworld.ro.

Vă invităm să explorați în continuare catalogul de filme al acestei ediții, disponibil pentru proiecții până în aprilie 2026.

Focus Danemarca: BALOMANIA, de Sissel Morell Dargis, DK / ES, 2024, 93 min.

„Balomania” ne duce într-o călătorie greu de imaginat, într-o țară care se confruntă și cu declinul socio-economic și cu cel politic. Filmul ne provoacă să ne reexaminăm ideile preconcepute despre locuitorii favelelor, arătând adevărata putere a artei de a uni, inspira și transforma.

Focus Danemarca: O POVESTE TĂCUTĂ, de Anders Skovbjerg Jepsen, DK / SE, 2023, 88 min.

Un regizor de film își caută prietenul din copilărie care l-a abuzat sexual când erau mici. Prietenul acceptă, ezitând, să se întâlnească. Împreună, cei doi revin la un trecut reprimat, într-o poveste curajoasă care sfidează tabuurile.

Film de arhivă: AUTOSTRADA, de Ivo Bystřičan, CZ, 2013, 72 min.

Activism, apatie, birocrație, dramă wagneriană, plus imagini spectaculoase spun, puse cap la cap, povestea absurdă a autostrăzii D8. Se va putea construi vreodată o autostradă care să ne mulțumească pe toți?

Umbrele istoriei: Program de scurtmetraje de patrimoniu curatoriat de Adina Brădeanu

Programul include patru filme de scurtmetraj produse în anii ‘60-‘70 în patru țări partenere în programul KineDok. Privim înapoi spre trecutul acestor țări, documentat în arhivele de film. Nu doar istoria regională comună la care fac referire unește aceste filme, ci și faptul că fiecare film deschide o discuție în jurul noțiunii de „patrimoniu”, în sensul de moștenire materială sau imaterială primită de la generațiile anterioare.

UN ORAȘ DONAT, de Vladimir Kressl, CS, 1965, 11 min.

LOCUITORI AI CASTELELOR UNGARIEI, de Judit Elek, HU, 1966, 28 min.

LĂSAȚI SĂ NI SE AUDĂ VOCILE!, de Krsto Papić, YU, 1970, 16 min.

LETOPISEȚUL LUI HRIB, de Slavomir Popovici, RO, 1974, 14 min.

Programul va fi disponibil începând cu data de 1 septembrie 2025.

(* Imagine din filmul Letopisețul lui Hrib.)

Film VR: 21-22 CHINA, de Thierry Loa, CA, 2023, 23 min.

Parte din seria de filme 21-22 VR, „21-22 CHINA” urmărește evoluția fascinantă a Chinei, surprinsă în plin proces de transformare accelerată, în epoca Antropocenului, când expansiunea urbană și forța industrială redefinesc peisajul unei lumi aflate în pragul unor schimbări ireversibile.

Film VR: AMINTIRI PROASPETE: PRIVIREA, de Ondřej Moravec & Volodymyr Kolbasa, CZ / UA, 2023, 10 min.

Te-ai gândit vreodată cum ar arăta locul tău drag dacă ar fi brusc cuprins de război? Proiectul „Amintiri proaspete” folosește cele mai noi tehnologii de VR și realitate augmentată pentru a te transporta în propria ta locuință, care se transformă chiar în fața ochilor tăi într-un loc pe cale să fie acaparat de războiul purtat în Ucraina.

CEALALTĂ, de Marie-Magdalena Kochová, CZ / SK, 2024, 88 min.

Documentarul urmărește un subiect adesea neglijat: frații sănătoși din familiile care îngrijesc copii cu nevoi speciale. Prin intimitatea sa, filmul dă voce tuturor celor care s-au simțit vreodată limitați în rolul de „celălalt copil”.

NU SUNT TOT CE-AȘ VREA SĂ FIU, de Klára Tasovská, CZ / SK / AT, 2024, 90 min.

Bazat pe arhiva și jurnalele fotografice realizate de Libuše Jarcovjáková, „Nu sunt tot ce-aș vrea să fiu” investighează cum arta poate fi o unealtă de eliberare de sub represiune – fie ea familială, socială sau autoimpusă.

MARELE PREMIU, de Anja Koprivšek, HR, 2024, 46 min.

Pe fundalul scenei de ballroom din Croația, unde sălile de club devin spații de libertate și expresie, Teo – un tânăr trans – găsește sprijin și inspirație în Valentina, o artistă de vogue experimentată.

PĂMÂNTUL PE CARE STĂM, de Karla Crnčević, HR, 2024, 65 min.

În inima insulei croate Brač, o comunitate de femei redefinește modul în care ar trebui gestionată democrația, care sunt nevoile umane și limitele autosuficienței, pornind cu un plan de revitalizare a unei comune, un spațiu sigur nu doar pentru ele, ci și pentru generațiile care vor urma.

ALICE ON & OFF, de Isabela Tent, RO, 2024, 86 min.

O imagine fără compromisuri a modului în care trauma se repetă de la o generație la alta, în timp ce Alice încearcă să rămână prezentă în viața fiului ei și să se regăsească.

VIS.VIAȚĂ, de Ruxandra Gubernat, RO, 2024, 84 min.

Trei adolescenți își navighează viețile în mijlocul relațiilor complicate, presiunilor sociale și a unei lumi în continuă schimbare și nesiguranță. De-a lungul a patru ani, documentați de echipa filmului, ei își redefinesc visurile și identitățile.

DOAMNA PREȘEDINTE, de Marek Šulík, SK / CZ, 2024, 108 min.

Documentarul despre prima femeie președinte din Slovacia surprinde modul în care au fost gestionate tensiunile publice și personale într-o perioadă de criză politică în întreaga Europă, fără a realiza un portret festivist.

ZONA GRI, de Daniela Meressa Rusnoková, SK, 2024, 80 min.

Documentarul oferă o privire sensibilă asupra unui subiect rar discutat: nașterile premature și salvarea bebelușilor extrem de fragili, născuți în ceea ce se numește „zona gri” a neonatologiei.

AGENTUL FERICIRII, de Arun Bhattarai & Dorottya Zurbó, HU / BT, 2024, 93 min.

Amber, un agent al fericirii, călătorește prin Himalaya bhutaneză pentru a evalua starea de bine a oamenilor. În călătoria lui solitară prin munți, el caută propria împlinire personală.

ALBASTRU PELIKAN, de László Csáki, HU, 2023, 79 min.

În Ungaria anilor ‘90, călătoriile devin în sfârșit posibile, dar inaccesibile financiar. Prin falsificarea biletelor de tren internaționale, trei tineri fac posibilă pentru o întreagă generație explorarea lumii exterioare.

Vizionează documentare acum.

Reînvie cultura din orașul tău

Înscrie-te la newsletter-ul nostru

Abonează-te la newsletter pentru a fi la curent cu programul proiecțiilor, evenimentelor și dezbaterilor KineDok.

Sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal.